BSB (Bandar Seri Bagawan, capitala sultanatului Brunei) e un oraș fascinant. Nu e genul de destinație turistică gen Dubai (de altfel, n-am văzut picior de turist vestic în cele câteva zile petrecute aici). Nu e nici chiar exotismul de tip 1001 de nopți, cu Șeherezade, cămile și bazaruri…
E greu să găsești o paralelă pentru a descrie BSB, însă încercați să vă imaginați cum ar fi arătat un oraș din Midwest din Statele Unite prin anii ’90 dacă ar fi fost cucerit de arabi: un peisaj amestecat de zgârie-nori (bănci și instituții financiare), mall-uri, autostrăzi cu 10-12 benzi și moschei (obligatoriu cu acoperiș din aur).
Jame’Asr Hassanal Bolkiah, cea mai impunătoare moschee din Brunei
Spun anii ’90 pentru că totul pare înghețat undeva în trecut, probabil perioada de glorie a sultanului, pe atunci cel mai bogat om din lume (și probabil perioada cu cea mai bună „recoltă” de petrol). Arhitectura, mașinile, mall-urile sunt cu vreo 15 ani în urmă, așa că n-a fost de mirare că am găsit în librării ghiduri Lonely Planet în țiplă, ediția ’92. Din fericire, mâncarea e bună și în termenul de valabilitate!
„Aș vrea să ne-ntâlnim la maaaall… Lalalalala”.
N-am servit McDonalds (Doamne-ferește, și nu din cauză că era coadă), ci mâncare halal, la un restaurant musulman plin de familii de localnici cu 5–6 copii (cel puțin). Cu burta plină, a fost cel mai greu a fost cu întoarcerea la hotel. Am constatat două lucruri interesante: în Brunei nu există taxiuri, și nici pietoni. Toată lumea are mașină, motiv pentru care nu există treceri de pietoni sau trotuare decât în buricul târgului.
Așa că am avut parte de suficientă adrenalină traversând o autostradă cu 12 benzi (noroc că nu era oră de vârf) și mai apoi mergând trei kilometri pe banda 1 până în centru, încercând să nu fim călcați de camioane sau Ferrari-uri. Dacă citiți aceste rânduri, ele sunt dovada faptului că am scăpat cu viață (de altfel, viața în Brunei e foarte safe, cred că noi ne-am dorit cu adevărat să descoperim aventura).