Categorie: Brunei

Din fericire, Brunei nu e doar doar un rezultat defazat temporal al ecuației USA + moschei = Brunei, ci are și o parte colorată și delicioasă. Unde puteam altundeva să găsim asta, dacă nu în piețele colorate și magazinele ascunse printre zgârie nori…

Prin ceața din Pasar Gadong, navigând după satay (frigărui în sos de alune)

Bineințeles că n-am reușit să facem sampling la toate băuturile colorate din piață

Și nici la toate parfumurile cu nume exotice (Zam-Zam, Sultan of Brunei, Chendana, Raja Isteri)

Accidental, am descoperit și că există și altfel de nuci de cocos. Băusem de câteva ori suc direct din nucă de cocos (India, Indonezia) însă era pe la coada listei… până când am descoperit la o tarabă din Brunei că există două feluri de nuci de cocos: cele din Thailanda și restul. E o diferență cel puțin la fel de mare ca între Miss Thailanda și o turistă englezoaică, divorțată la pensie. Adică imensă. Ne-am îndrăgostit atât de tare de Thailanda din acest motiv, încât am fugit repede la ambasada din Brunei și am depus pașapoartele pentru viză!

Fascinantele nuci de cocos thailandeze

În orice caz, n-am putut să nu rezist să încerc un pahar cu suc din bunul meu prieten, durianul. Durianul e cel mai bun fruct din lume (aromă de banane cu iz de alune și textură de mango) dacă faci abstracție de duhoarea emanată (de ceapă putredă și râncedă). E simplu de înțeles de ce fructul e interzis în toate hotelurile din Asia și de ce are milioane de dușmani (nu sunt sigur, poate miliarde). Ultimul dușman declarat a devenit Adriana, care a avut de suferit tot restul zilei din cauza mirosului emanat de mine (iar eu a trebuit să mențin o distanță apreciabilă).

Durian, cel mai iubit/urât fruct din lume

Pentru ca să o îmbunez pe Adriana, i-am propus o croazieră cu un water-taxi (ahaaaa, veți spune, deci există taxiuri în Brunei) pe apele din jurul capitalei, pentru a admira apusul soarelui, palatul sultanului (altfel ascuns privirilor muritorilor), moscheile și jungla din jurul capitalei.

Am negociat agresiv cu un barcagiu (pardon, taximetrist), pentru o croazieră romantică de o oră. Blestemul durianului însă a continuat, pentru că doar romantică n-a fost croaziera—a început să plouă torențial după cinci minute după ce ne-am urcat în barcă.

Turna atât de tare, încât n-am reușit să scoatem nasul de sub umbrele, așa că n-am avut parte nici de priveliști excepționale. Mai mult ne-am adăpostit cu barca pe sub podurile din Kampung Ayer, cealaltă față a BSB-ului—mii de case sărăcăcioase pe piloni, o adevărată Veneție orientală, contrastând puternic cu luxul Bruneiului.

Kampung Ayer. Nu, nu aici locuiește sultanul.

Am rezistat 45 de minute până când am realizat că nu există șanse ca ploaia să se oprească, dar că există șanse ca barca să se umple cu apă înainte de sfârșitul croazierei noastre romantice. Când am ajuns din nou pe ponton ne-am bucurat nespus de mult de senzația de pământ solid sub picioare (amestecată cu mirosul de frigărui satay), și ne-am tras sufletul. Am mai chinuit-o pe Adriana doar cu încă două minute în ploaie, pentru că nu puteam pleca din Brunei fără să fotografiez cadrul de mai jos, extrem de popular în toate broșurile turistice.

Moscheea Omar Ali Saiffudien

BSB (Bandar Seri Bagawan, capitala sultanatului Brunei) e un oraș fascinant. Nu e genul de destinație turistică gen Dubai (de altfel, n-am văzut picior de turist vestic în cele câteva zile petrecute aici). Nu e nici chiar exotismul de tip 1001 de nopți, cu Șeherezade, cămile și bazaruri…

E greu să găsești o paralelă pentru a descrie BSB, însă încercați să vă imaginați cum ar fi arătat un oraș din Midwest din Statele Unite prin anii ’90 dacă ar fi fost cucerit de arabi: un peisaj amestecat de zgârie-nori (bănci și instituții financiare), mall-uri, autostrăzi cu 10-12 benzi și moschei (obligatoriu cu acoperiș din aur).

Jame’Asr Hassanal Bolkiah, cea mai impunătoare moschee din Brunei

Spun anii ’90 pentru că totul pare înghețat undeva în trecut, probabil perioada de glorie a sultanului, pe atunci cel mai bogat om din lume (și probabil perioada cu cea mai bună „recoltă” de petrol). Arhitectura, mașinile, mall-urile sunt cu vreo 15 ani în urmă, așa că n-a fost de mirare că am găsit în librării ghiduri Lonely Planet în țiplă, ediția ’92. Din fericire, mâncarea e bună și în termenul de valabilitate!

„Aș vrea să ne-ntâlnim la maaaall… Lalalalala”.

N-am servit McDonalds (Doamne-ferește, și nu din cauză că era coadă), ci mâncare halal, la un restaurant musulman plin de familii de localnici cu 5–6 copii (cel puțin). Cu burta plină, a fost cel mai greu a fost cu întoarcerea la hotel. Am constatat două lucruri interesante: în Brunei nu există taxiuri, și nici pietoni. Toată lumea are mașină, motiv pentru care nu există treceri de pietoni sau trotuare decât în buricul târgului.

Așa că am avut parte de suficientă adrenalină traversând o autostradă cu 12 benzi (noroc că nu era oră de vârf) și mai apoi mergând trei kilometri pe banda 1 până în centru, încercând să nu fim călcați de camioane sau Ferrari-uri. Dacă citiți aceste rânduri, ele sunt dovada faptului că am scăpat cu viață (de altfel, viața în Brunei e foarte safe, cred că noi ne-am dorit cu adevărat să descoperim aventura).

Ok, nu e chiar acasă (deși sultanatul din Brunei îi stă la picioare) și nu mai e cel mai bogat om din lume, de când Bill Gates a lansat Windows’95. Cu toate astea, maiestatea sa Kebawah Duli Yang Maha Mulia Paduka Seri Baginda Sultan Haji Hassanal Bolkiah Al-Mu’izzaddin Waddaulah ibni Almarhum Sultan Omar Ali Saifuddien Sa’adul Khairi Waddien (ăsta e numele întreg al sultanului) acum câștigă cam 100 EUR pe secundă, adică 8 mil. EUR pe zi. Fără să facă nimic altceva decât să conducă una dintre cele mai mici țări din lume—Brunei.

Am ajuns în Bandar Seri Bagawan (pe scurt BSB, capitala Bruneiului), după patru ore cu autobuzul din Miri. BSB nu e un mini-Dubai, cum probabil te-ai aștepta la câți bani are sultanul. Banii sunt făcuți din petrol, și se estimează că rezervele de petrol ale Bruneiului vor secătui în 5–10 ani, ceea ce îi ridică probleme serioase sultanului, care s-ar părea că va trebui să mai vândă din colecția de 7,000 de mașini din garaj.

Moscheea Omar Ali Saifuddien, cu modeste acoperișuri din aur și barca regală parcată în fața ei, fix în buricul târgului. Pardon, sultanatului.

Deocamdată, cel puțin, totul pare să meargă excelent—o țară mică, liniștită, fără șomaj, fără criminalitate (exceptând corupția și potlogăriile pe care le fac rudele sultanului), cu un nivel de trai foarte ridicat. Am decis să rămânem câteva zile, să ne bucurăm de o variantă exotică a poveștilor din 1001 de nopți.