Mi-a fost lene să mă trezesc la 7 dimineața, cum îmi propusesem, pentru a vedea marea și a face vreo două ture de piscină. Am aterizat direct la micul dejun, pentru a degusta un mic dejun cu experimente gurmande de un rafinament extrem.
Toată atmosfera, de altfel, e unică. E exact confortul de care îți imaginezi că beneficiază lordul englez, începând cu fotolii de pe vremea străbunicii, paturi imense și adânci, camere mari cu tot ce ai nevoie, un restaurant cu un bucătar care le dă lecții francezilor, un centru cu fitness, spa, piscină și tot arsenalul, și bineînțeles o servire ireproșabilă. Singurul lucru care sucks-big-time este cafeaua–cel mai tare espresso pe care au reușit să-l facă era o apă de ploaie chioară cu aromă vagă de cafea.
La 9 a început conferința. Ca să nu vă imaginați că am plecat să mă distrez lenevind și îndopându-mă, vă pot spune că motivul prezenței mele la Bailiffscourt e conferința „Nurturing the creative economy”. E vorba despre rolul crecând al industriilor creative (arhitectură, design, teatru, muzică, mass-media, turism cultural și multe altele) în dezvoltarea economiilor în contextul globalizării, al brandingului de loc, proprietății intelectuale etc. etc. etc. (nu vă plictisesc cu mai multe detalii).
Prima zi a fost destul de plictisitoare, ascultând 20 de prezentări, printre care și a subsemnatului. Colegii de conferință sunt adunați de peste tot unde și-a înțărcat dracu’ copiii–începând cu România (de unde am apărut eu), Filipine, Bulgaria, Africa de Sud, Brazilia, Nigeria, Jamaica și încă o găleată de țări. Majoritatea oameni serioși, de prin ministere, ONGuri, tot felul de instituții. Notă discordantă facem eu (cu un tricou cu Southpark și o freză rebelă) și Muhamad, din Bosnia, care e îmbrăcat cu ce a găsit (pentru că i-au pierdut bagajul). Muhamad e consilier la primăria din Tuzla (al treilea oraș din Bosnia) și la doar 21 de ani vorbește 26 de limbi fluent (printre care și româna) și se descurcă bine în alte 6.
M-am trezit din somn la aplauzele de după ultima prezentare, la 17.30 și am tăiat-o spre piscina hotelului. M-am relaxat cu nesimțire într-un jacuzzi fierbinte sub cerul liber pe un frig cât de frig poate să fie în Anglia, am înotat în piscina acoperită și aproape am adormit în saună. Deja încep să sughit, nu mă mai invidiați!
După o cină copioasă și la fel de rafinată, am ascultat un nene care cânta telenovele la chitară–și pentru că am întrebat cu o privire inocentă cine e, am aflat că e Gil Gilberto, ministrul culturii din Brazilia. Supercool!
