Yogyakarta, sau pe scurt Yogya, cum o alinta localnicii, e nici mai mult, nici mai putin capitala culturala a Javei.
Plina de turisti care se plimba cu ‘becak’, echivalentul ricselor indiene…
…extrem de pasionata de politica…
…si cu mancare delicioasa.
Dupa drumul obositor cu ‘frigobuzul’, am dormit pana aproape de pranz, cand am scos nasul din hotel, luand-o agale pe Jalan Malioboro (adica Strada Marlboro).
Batik
Concluzia primei zile a fost ca toata cultura indoneziana (sau cel putin cea din Yogya) e centrata in jurul batik-ului. E, intr-adevar o arta sa faci textile cu un design atat de detaliat, motiv pentru care exista si foarte mult batik cap, adica ‘batik chinezesc’, imprimat in doru’ lelii.
Migaloasa arta a batik-ului
Arta e insa transformata in balci de ce vedem pe Jalan Malioboro. Toate magazinele au batik, fie ca e vorba de camasi, bluze, fuste, esarfe, cearsafuri sau pur si simplu valuri de material. E o mare de batik in care navighezi cu zeci de indonezieni care trag de tine sa vezi ce au. Sau sa mergi sa vezi o presupusa expozitie de batik, ajunsa la ultima zi, cu discounturi importante. Sau sa mergi gratis cu becak (ricsa), doar-doar vei mai vizita un magazin de batik. Unde mai pui ca peste trei sferturi sunt pseudo-batik, dupa cum ne dam seama. Adica doar panza imprimata, nu tesuta migalos.
Nu mai pomenim de ultimele trenduri in batik
Am scapat aproape gafaind din haosul cu batik. Ne-am tras sufletul si, plecand mai departe, am aflat ca palatul sultanului din Yogya (care intentioneaza sa candideze pentru presedinte la alegerile viitoare) e inchis. Asa ca l-am ocolit si am inceput sa cautam Pasar Ngasem.
Piata de pasari
In piata de pasari
Pasar Ngasem, sau piata de pasari, e o priveliste unica, mai ceva decat o gradina zoologica. Gasesti aici pasari de toate natiile, de la porumbei si cocosi luptatori, la canari, ciocanitori si tot felul de alte ciudatenii.
Marfa cu pene
Deliciul il constituie insa exponatele exotice fara pene, de la lileci la tot felul de soparle, maimute, manguste, serpi, pana la mancare pentru exponate–greieri, gandaci si viermi. N-am avut curiozitatea sa mergem mai departe de a ne uita curiosi, desi toate exponatele sunt de vanzare.
Cine pe cine mananca?
Wayang kulit
Pentru ca se facuse deja aproape 8 seara, am urcat intr-un becak, iar ‘soferul’ si-a dat sufletul pedaland pentru a ne lasa la muzeul de wayang kulit, unde urma sa inceapa un spectacol.
Aaaa, am uitat sa explic ce e wayang kulit. Se pare ca exista, totusi, si altfel de cultura–mai culturala si mai putin comerciala. E un teatru de papusi, traditional. Wayang inseamna marioneta, iar Kulit –piele. Sau invers. In fine, e vorba de marionete plate, decupate cu atentie din piele de bivol, apoi pictate migalos, reprezentand personaje din Ramayana hindusa.
Marionetele din piele de bivol
Spectacolul a durat doua ore, desi un spectacol cu adevarat traditional poate tine o noapte intreaga. Expresivitatea umbrelor e incredibila, reusind sa transmita o parte din poveste dincolo de bariera limbii sau a evidentei lipse de subtitrare.
Scena din Ramayana
In spatele panzei luminate era, insa, o intreaga armata. Papusarul manuia de unul singur papusile–cateva zeci de papusi pe parcursul intregului show, iar orchestra gamelan, din 20 de oameni suna exceptional, chiar daca vreo doi dintre cei care bat gongurile pareau sa doarma.
Papusarul si orchestra gamelan