Gata cu capitalele! Am târât rucsacele după noi până la LCCT, aeroportul pentru zboruri domestice, de unde urma să ne îmbarcăm spre Borneo, misterioasa insulă a triburilor Dayak, faimoșii vânători de capete.
Ajunși la check-in-ul AirAsia, încă somnoroși, ne-am trezit brusc când tanti operatoarea de la ghișeu ne-a zis că nu putem zbura spre Kuching în Borneo dacă nu avem bilet de întoarcere. Ne-a bombardat cu tot felul de teorii, că statul Sarawak (din Borneo, care face parte din Malaezia) are reguli stricte, că nu ne vor da viză de intrare, că vom fi deportați și tot felul de alte din-astea. Istanbul déja-vu din nou! Ne-am certat degeaba, am fost amenințați că nu vom fi urcați în avion, așa că am sfârșit prin a cumpăra cu forța două bilete de avion pe cea mai ieftină rută de ieșire din Sarawak, Kuching–Kota Kinabalu (în Sabah, tot Borneo, tot Malaezia).
La debarcarea în Kuching, surpriză! Nici vorbă de nevoie de bilete de întoarcere, cel puțin asta a reieșit de la Biroul de Imigrări, care ne-a dat viză pentru 90 de zile doar pe ochi frumoși. Ne-am certat degeaba cu cei de la biroul AirAsia din aeroport… n-am făcut decât să pierdem încă o oră. Tot degeaba le-am trimis și e-mail la complaints pe site (urma să nu primim niciun răspuns în următoarele zece zile). N-am avut de ales decât să plecăm blestemând printre dinți linia aeriană care se laudă cu World’s Best Low Budget Airline pe 2009/2010.
Ne-am liniștit doar după ce am scăpat de bagaje și ne-am trântit în pat, într-o cameră mică, superb decorată și la un preț nesimțit de mic, la Siggahsana în centrul Kuching-ului.
Singgahsana Lodge, locul perfect pentru început luna de miere