Am părăsit sultanatul din Brunei, având o destinație clară: țara nucilor de cocos delicioase (cunoscută în atlasele de geografie drept Thailanda). Pentru asta trebuia însă să revenim în Kuala Lumpur, de unde aveam ziua următoare zborul spre Chiang Mai, în nordul țării nucilor de cocos.
N-a fost inutil zborul până în Kuala Lumpur, mai ales că am reușit să discutăm la Air Asia și să obținem scuzele de rigoare și promisiunea rambursării biletului cumpărat forțat. Aviz amatorilor de AirAsia—biletele foarte ieftine (cum ar fi 100 EUR pentru Bandar Seri Bagawan–Kuala Lumpur–Chiang Mai) vin cu prețul unui customer service execrabil, cu mailuri la care primești răspuns după trei săptămâni, o linie telefonică de suport în care asculți reclame jumătate de oră și apoi ți se închide în nas… etc. Însă gata cu văicăritul.
Înapoi în Kuala Lumpur
Întoarcerea noastră în capitala malaeziană avea să fie însă mai mult decât un stop-over. Spre seară ne-am dat întâlnire cu Otilia, o prietenă stabilită în Kuala Lumpur, însă ne-am trezit la un restaurant thailandez, în compania a încă șase români—toți ieșeni. Și pentru ca atmosfera să fie ca acasă, în jurul nostru au apărut tot felul de vânzători de DVD-uri piratate—printre care inclusiv „Garcea și oltenii” cu subtitrare in thailandeza!
Și uite-așa a luat naștere o comunitate temporară a ieșenilor din Kuala Lumpur (în total opt, cu noi), la o nucă de cocos (cum altfel) pe o terasă thailandeză în Bukit Bintang, sărbătorind finalul de an 2010.