Ne-am trezit, cum era și normal, la o nucă de cocos, din prima zi a anului. Chiang Mai era încă somnoros după petrecerea din ultima zi a anului deja trecut, așa că ne-am integrat în atmosferă și am umblat toată ziua hai-hui prin oraș.
Chiang Mai e capitala fostului regat Lanna, în nordul Thailandei, la granița cu Myanmar—un oraș mare dar liniștit, cu un aer calm și prietenos. Plin de temple (wat-uri), Chiang Mai are un je-ne-sais-quoi care te face să te pierzi aici zile întregi și apoi să te întrebi ce ai făcut. Răspunsul corect ar fi „Nimic, chiar nimic. Am hoinărit printre temple, am băut cafea și ceai în cafenele moderne sau coloniale; am citit cărți în liniște; am căscat gura la trecători; m-am rătăcit prin night market, amestecând mirosuri de frigărui satay și frunze de lemongrass cu cel de bețișoare parfumate; am încercat toate bunătățile și ciudățeniile care îți lasă gura apă sau ți-o fac pungă. N-am făcut nimic.”
Însă e cel mai plăcut mod de a nu face nimic…