Etichetă: Chiang Mai

Faceți cunoștință cu Jeannie, o tigruță de trei luni somnoroasă și foarte mâncăcioasă.

Jeannie

O descoperisem pe Jeannie la Tiger Kingdom, la 20 km nord de Chiang Mai, după o călătorie aventuroasă pe scuter. Tiger Kingdom e un adăpost pentru tigri, în care poți interacționa limitat cu ei—o inițiativă controversată. Mulți zic că tigrii sunt drogați pentru a nu fi agresivi, că sunt mult prea expuși la atenția turiștilor sau că sunt maltratați. Și, bineînțeles, suficiente articole despre turiști mușcați de tigri la Tiger Kingdom. Sincer, din tot ce am văzut aici, multe dintre zvonuri sunt distorsionate sau neadevărate, iar senzația de a ține un tigru în brațe bate orice experiență!

Revenind la Jeannie, ne-am bucurat de ea timp de aproape 20 de minute, cât a durat să sugă tot laptele din sticlă, mormăind fericită în brațele noastre cu burtica bombată și tigrată pufos.

Capitolul alăptare

Ne-am trezit la un moment dat spionați de doi ochi verzi și foarte curioși. Tiptil, tiptil, de noi s-a apropiat un frățior al lui Jeannie, curios și cu chef de joacă (sau poate doar gelos pe surioara lui care beneficia de biberonul cu lapte). A dat cu lăbuța de câteva ori, cerșind afecțiune și lăptic, însă n-a avut mult noroc—un îngrijitor a apărut și l-a separat, pentru a nu-i fura biberonul lui Jeannie.

Un tigruț jucăuș

The big guys

După ce Jeannie s-a săturat, am trecut în cușca cu tigrii mari. Îți trebuie ceva curaj, după ce citești cum o neozeelandeză s-a ales cu treizeci-și-ceva de copci după ce a fost mușcată de unul dintre tigrii mari de la Tiger Kingdom.

Leonardo, un „tigruț’ de doi ani și 175 de kilograme

Și colegul lui, Oliver

Ne-am trezit în compania a doi tigri tineri, de doi ani—Leonardo și Oliver. Leonardo ne-a lăsat să-l mângăiem, destul de nepăsător, ca un motan plictisit (ok, un motan mai mare). A reacționat însă incredibil când Adriana a început să îl scarpine pe burtă, și a început să se rostogolească ca un cățel alintat pe o parte și alta. Nu ne venea să credem că e vorba de tigri, acei ucigași feroce ai junglei!

N-a durat mult, însă, și am avut parte de o demonstrație care ne-a urcat adrenalina în tavan—probabil gâdilat („scărpinatul” presupune forță suficientă), Leonardo a devenit brusc deranjat și s-a întors mârâind spre noi. Am simțit cum ni se ridică părul pe spate și ne-am dat un pas în spate… nu ne doream să devenim subiectul unui nou articol despre turiști atacați de tigri.

Zâmbind forțat la mârâitul lui Leonardo

Am trecut la Oliver, fratele mai pașnic al lui Leonardo, care dormea plictisit. Ne-am întins și noi lângă el, pentru siestă, punând capul pe spatele lui, ca și cum ar fi fost un animal de catifea.

Din păcate n-am avut un somn liniștit (nici dacă am fi avut mai mult timp nu cred că ne-am fi încumetat să închidem vreun ochi). După douăzeci de minute, timpul nostru cu tigrii a expirat, am urcat în șea (la scuter) și gata e povestea! Aveam să păstrăm până seara târziu mirosul de tigri și părul lor pe haine, gura ușor uscată și bucuria unei experiențe unice…

Obsesia noastră pentru nucile de cocos ne-a dus invariabil la o școală de gătit, a unui chef local faimos (inclusiv vedetă TV)—Chiang Mai Thai Cookery School.

Lecția de gătit (o zi întreagă), a început în piață, printre miresme de pește proaspăt, legume și fructe. Am cumpărat cu mâna noastră ingredientele—tăiței proaspeți, frunze de kaffir lime, coriandru și creveți (cei din urmă încă mișcau când Adriana i-a transportat de pe tarabă în sacoșă…).

În piață la cumpărături

Au urmat câteva ore de teorie îmbinată cu practică, în care am învățat cum combinăm legumele cu sos de pește fermentat, ardei iuți, sos de soia, frunze de kaffir lime și de lemongrass pentru a scoate adevărate bucate delicioase.

Prichinduța și Habarnam „la butoane”

Tăiței cu carne de pui și sos dulce de soia

În ordine—pui cu caju, respectiv curry galben (și roșu) de pui

Salată de creveți fierți în lapte de cocos

Banane fierte în lapte de cocos cu aromă de pandanus

Bineînțeles, majoritatea felurilor pregătite au pe undeva prin ele nucă de cocos (sub formă de lapte sau cremă) și sunt iuți de îți ies pe nas (chiar și pentru noi)—mai ales că mâncărurile nu sunt foarte grase pentru a mai dilua iuțeala (cum e cu bucătăria indiană). Însă cu mult orez și răbdare, reușești să le stingi.

Am găsit până și o sursă mai apropiată pentru ingrediente (bineînțeles, de pe Internet) când vom ajunge în România și nu vom găsi în grădina bunicilor lemongrass, galangal și kaffir limes.

Ne-am trezit, cum era și normal, la o nucă de cocos, din prima zi a anului. Chiang Mai era încă somnoros după petrecerea din ultima zi a anului deja trecut, așa că ne-am integrat în atmosferă și am umblat toată ziua hai-hui prin oraș.

Chiang Mai e capitala fostului regat Lanna, în nordul Thailandei, la granița cu Myanmar—un oraș mare dar liniștit, cu un aer calm și prietenos. Plin de temple (wat-uri), Chiang Mai are un je-ne-sais-quoi care te face să te pierzi aici zile întregi și apoi să te întrebi ce ai făcut. Răspunsul corect ar fi „Nimic, chiar nimic. Am hoinărit printre temple, am băut cafea și ceai în cafenele moderne sau coloniale; am citit cărți în liniște; am căscat gura la trecători; m-am rătăcit prin night market, amestecând mirosuri de frigărui satay și frunze de lemongrass cu cel de bețișoare parfumate; am încercat toate bunătățile și ciudățeniile care îți lasă gura apă sau ți-o fac pungă. N-am făcut nimic.”

Însă e cel mai plăcut mod de a nu face nimic…

Am aterizat în Chiang Mai, în nordul țării nucilor de cocos (OK, o să-i zicem Thailanda, pentru a evita inconsecvențele) după un zbor de două ore, direct din Kuala Lumpur. Iar din aeroport am aterizat, bineînțeles, în fața unei nuci de cocos. Ok, ca sa nu fiu înțeles greșit: nuca de cocos din Thailanda nu are nimic de a face cu nuca de cocos pe care o găsești în Carrefour sau Kaufland, nu are nimic de a face cu nucile de cocos care îți sunt servite pe stradă în Malaezia sau India, așa cum roșiile nu au de a face nimic cu căpșunile! Nuca de cocos din Thailanda are în ea un suc limpede, ușor dulce, cu aromă de alune, iar pulpa albă din interior (pe care o scobești cu o lingură în mod ideal) e delicioasă. Bineînțeles, totul e mult mai bun dacă nuca e rece, de la frigider.

Ok, acum că v-am înnebunit cu nucile de cocos (și sper că v-am oferit un motiv în plus să vizitați Thailanda), pot să trec mai ușor peste detaliile plicticoase cu găsit hotel sau gazdă (incredibil de greu dacă aterizezi aici în ultima zi a anului) sau cu prânz și cină (inutil de descris și invariabil mai bun decât tot ce am mâncat în Malaezia).

Ne-am trezit din agitație abia spre seară, când lumea era deja adunată în jurul pieței centrale Tha Pae Gate, în așteptarea noului an.

Aglomerație mare în față la Tha Pae Gate în Chiang Mai

Cerul era plin de lampioane luate de vânt… așa că am lansat și noi câteva, cum cere tradiția. Făcute dintr-o hârtie foarte subțire și având peste un metru înălțime, lampioanele (kom loi) sunt lansate aprinzând un rotocol de hârtie ceruită la bază (e incredibil cum nu ia totul foc), care încălzește aerul din lampion și în mai puțin de un minut îl ridică spre cer. Lampioanele plutesc ore întregi, purtate de curenții de aer, la înălțimi de sute de metri, uneori dincolo de unde pot fi văzute cu ochiul liber.

Am lansat și noi câteva, bucuroși ca niște copii care descoperă noi jucării. E într-adevăr fascinant să vezi cum lampioanele aprinse de tine se alătură celor câteva sute sau mii care plutesc deasupra orașului, creând o atmosferă magică de sărbătoare.

Lansăm lampioane cu ocazia finalului de an

A urmat ora 00:00, s-a schimbat și anul, au bubuit artificii și concerte cu staruri locale, însă nimic nu a reușit să facă seara atât de magică cum au făcut-o lampioanele, care au plutit pe cerul Chiang Mai-ului până spre dimineață.

La Mulți Ani 2011!