Am căutat timp de trei ore o mașină care să ne ia din Bintulu spre Belaga. Dacă spre alte zone erau autobuze sau minivan-uri, spre Belaga se putea merge doar cu „ia-mă nene”, unde nenea respectiv trebuia să aibă un 4×4 serios, capabil să se descurce cu 150 de kilometri de drum forestier prin junglă.
Aproape ne pierdusem speranța, învârtindu-ne prin jurul Li Hua Plaza și tot întrebând, până când un tânăr cu ochi alungiți și fălci rotunde ne-a promis că ne ia, dacă ne înghesuim pe bancheta din spate a unei Toyote HiLux. N-am făcut mofturi și ne-am trezit înghesuiți între un adolescent cu țepi în cap (la modă în Malaezia, o fi oare din cauză de prea multă ploaie?) și o tanti grasă cu dinții stricați și roșii de la mestecat prea mult betel.
După patru ore de țopăit pe bancheta din spate datorită gropilor, admirând când frumusețea junglei din Borneo, când peisajul deprimant dat de alunecările de teren cauzate de defrișări exagerate, am ajuns în Belaga. Un sat mic la mama naibii, în miezul junglei, din câteva clădiri agățate pe malul Batang Rejang-ului.
Batang Rejang, Amazonul din Borneo
Nu ne-a fost greu să dăm de persoana pe care o căutam, Hamdani Louis, cel cu care voiam să plecăm mai departe. A dat el de noi, Belaga fiind prea mică pentru ca sosirea noastră să treacă neobservată.
Hamdani Louis, ghidul nostru pe Batang Rejang
