Sibu – Aventurile lui Habarnam

În căutarea unor triburi mai tradiționale, trebuia să ne continuăm călătoria în amonte pe Batang Rejang, timp de șase ore, până la Belaga.

Bineînțeles că nimeni nu știa dacă barca spre Belaga merge sau nu. Am aflat abia când am ajuns pe debarcader, la 8 dimineața, că nu va fi nicio barcă, pentru că nu e suficientă apă pe Batang Rejang. N-am avut încotro, și ne-am luat bilete de întors la Sibu. După care ne-am înecat amarul cu două halbe de Guiness pline cu cafeaua de dimineață, la un kopitiam (un fel de restaurant/cafenea, obligatoriu cu personal chinez, obligatoriu extrem de sictirit cu turiștii).

Nu e bere, cel puțin nu așa de dimineață

Nimic interesant de povestit despre restul zilei—cele nouă ore de dat prin bărci și autobuze de la Kapit la Sibu și apoi la Bintulu. Poate doar faptul că Bintulu înseamnă „locul de adunat capete” (tăiate de băștinași) și că noi am scăpat totuși întregi. Din nou… Însă nu suficient cât să mai îndurăm încă cinci ore într-un 4×4 până în Belaga.

Gata, am plecat din Kuching. Era și momentul. Triburile vânătorilor de capete ne așteaptă (sperăm cu intenții bune), undeva în amontele Batang Rejang, la câteva zile de drum.

Prima parte, de la Kuching la Sibu, am făcut o confuzie—am cerut bilet la clasa I pe barcă. Doar că în Borneo, first class înseamnă de fapt congelatorul ambarcațiunii. Ciudat e că butonul de pornit/oprit aparatul de aer condiționat era unul și același cu butonul de pornit/oprit barca. Și mai ciudat e că era ticsit de malaezieni care păreau extrem de încântați de cele zero grade din compartiment. Noi nu—tocmai de iarnă și temperaturi negative fugisem din țară.

Pe barcă, spre Sibu

După patru ore pe mare, am intrat pe Batang Rejang, cel mai mare fluviu din Borneo, un fel de Amazon local, pe care am ajuns la Sibu. De acolo, încă patru ore, altă barcă, alt orășel—Kapit, în mijlocul junglei.

Pe Batang Rejang

În Kapit

Am debarcat în Kapit, unde ne-a luat ceva timp să scăpăm de un ghid local, Joshua, recomandat pare-se de Lonely Planet, care ne-a urmărit peste tot în timp ce căutam un hotel. Poate că am avut noroc că a fost greu să găsim un hotel cu camere libere (era un fel de conferință a unor politicieni și totul era plin, pentru că poți număra hotelurile din Kapit pe degetele de la o mână).

N-a mai contat că numele hotelului era un elogiu adus pasiunii malaezienilor pentru temperaturile scăzute. Ne-am prăbușit în pat la Greenland Inn rupți de oboseală, amețiți de atâta dat în bărci, dar gata de noi aventuri în ziua următoare.

Etichetă: Sibu

Ne întoarcem din drum

Pe Batang Rejang