Fără categorie, 21 decembrie 2011.
Comentează.

Joaca cu focul

Tri haos e unul dintre cele mai frumoase locuri în care am stat vreodată în călătoriile noastre, la peste zece metri înălțime, bine legată de crengile unui banyan (cel mai mare copac din lume, care crește deseori cu o coroană mare cât un teren de fotbal).

Habarnam și Prichinduța pe scările din trihaos, casa din copac.
Treehouse 1

În copac

Vedere cu vulcanul Yassur de la balconul casei din copac

Pe lângă urcatul în casă, mai e și priveliște care îți ia respirația. Junglă verde cât vezi cu ochii, iar deasupra junglei Yasur, vulcanul magic al insulei, care pufăie și explodează zi și noapte. E fascinant de-ți vine să stai toată ziua și toată noaptea să admiri împrejurimile de aici de sus. Doar așa vom putea lua, poate, o bucățică din priveliște, pe care să o putem revedea în viitor, când reușim să luăm o pauză din fața monitorului de la computer și să închidem ochii.

View

N-am rezistat să nu vrem să mergem cât mai aproape. Ne-am luat și un ghid local, Dominique, un tannez vesel care vorbea franceza, și am pornit la drum încântați și nerăbdători.

Încântarea a trecut prima, având în vedere că statul în scaun la birou și chiulitul de la fitness și-au spus cuvântul după ce am luat panta în piept. Am rezistat, gâfâind și uzi leoarcă (50% de la ploaie, 50% de la transpirație) timp de mai bine de o oră în care am urcat prin junglă pe poteci alunecate, cu bocancii afundându-se în cenușa neagră, bâzâiți de muște dar cu nerăbdarea intactă.

Climbing yasur

Spre vârful lui Yasur

Când deja nu mai credeam că supliciul are sfârșit, am ieșit din junglă la poalele lui Yasur. Priveliștea e fascinantă, iar primul lucru care mi-a venit în minte a fost scena din Lord of the Rings cu ascensiunea hobbiților spre Mordor. Nu m-ar fi mirat să aflu că acea scenă a fost filmată aici. Totul era negru, ca o dună de cenușă împânzită cu bolovani aruncați cândva alandala de explozii.

Yasur 1

Mordor (sau un frate de-al lui)

Eram norocoși, pentru că nivelul de activitate era 2 (unde 0 înseamnă lipsă activitate iar 5 e deja pregătirea de evacuare)—numai bun de băgat nasul în crater. Am mai urcat ceva și ne-am trezit pe buza craterului, îngustă de doar un metru. Am înaintat cu grijă, un pas în dreapta ne-ar fi dus direct în găleata bolborosind de lavă, un alt pas, în stânga, ne-ar fi asigurat de o rostogolire serioasă pe o pantă de câteva sute de metri… niciuna dintre ele o opțiune atrăgătoare.

Climbing yasur 2

Yasur 2

Cu siguranță, așa ceva n-ar fi posibil într-o țară  civilizată, în care ar exista cu siguranță o platformă metalică, gratii, paznici și amenzi serioase. Din fericire (speram), aici nu exista așa ceva—aveam aventura și vulcanul doar pentru noi.

Yasur 3

Ne-am oprit pe un vârf dincolo de care nu puteam trece și a trebuit să ne așezăm pentru siguranță. Spectacolul, incredibil, a depășit orice limite după ce s-a lăsat întunericul. Orice explozie arunca în aer lavă și bombe care aterizau doar la o sută de metri în fața noastră, iar suflul exploziei se făcea simțit până sus pe marginea craterului. Vulcanii pe care îi mai văzusem, Gunung Papandayan și Gunung Bromo din Java, Indonezia, erau o joacă de copii pe lângă Yasur.

Am stat parcă în neștire, martori la cel mai terifiant dar și incredibil spectacol pe care îl poate da mama natură. „Hai să mai stăm o explozie!”. „Încă una!”. „Și următoarea!”. „Ultima!”.

Eruption 1

Eruption 2

Nu, nu sunt poze furate de pe National Geographic…

Ne-a alungat de pe marginea craterului doar noaptea neagră care ne aștepta și vântul care începuse să bată din ce în ce mai tare, amenințându-ne fie cu aruncarea în crater, fie cu sufocarea printr-o reacție chimică și formarea de acid sulfuric direct în plămânii noștri. Drumul înapoi spre tri haos a trecut pe nesimțite, a trecut și cina. Abia când am adormit am mai scăpat din vraja maleficului Yasur, cu siguranță frate geamăn cu Mordor (sau măcar văr de gradul I).


Fără categorie, 20 decembrie 2011.
Comentează.

Fugăriți din Port Vila

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le-am făcut venind în Vanuatu a fost să subestimăm cât de scump e să călătorești aici. Plecând de la ecuația simplă: țară de care n-a auzit mai nimeni + triburi + junglă = aventuri accesibile, am fost neplăcut surprinși de prețurile pe care le-am găsit.

Moneda națională e vatu (VUV) iar paritatea e aproximativ 1 EUR la 120 de Vatu. Și, cu toate că bancnotele au pe față un șef de trib dezbrăcat, aproape totul în Vanuatu e mai scump decât în Australia, Noua Zeelandă și, implicit, decât acasă.

Banii din Vanuatu

Bancnote de vatu, pe care sub un nene șef de trib scrie
„For God you and me stand up” în Bislama

O călătorie cu autobuzul e 150 vatu. Un suc de fructe e 750 vatu. Cea mai ieftină cameră de hotel de o stea e 5,000 vatu (două persoane). Iar un prânz nu scade sub 2,000 vatu de persoană (noroc că am găsit autoservirea de la un hypermarket unde poți mânca decent cu doar 1,000 de vatu).

Era momentul să fugim repede din Port Vila de prețurile mari, în speranța că în junglă va fi măcar puțin mai ieftin. Așa că la prânz eram deja cu bagajele la check-in pe aeroportul Bauerfield, fericiții posesori ai unor bilete pentru Tanna, o altă insulă din cele 82 pe care locuiesc fericiții ni-Vanuatu.

Spre Tanna
Spre Tanna

În copac

Sar peste detaliile legate de zbor și țopăiala fericită pe bancheta din spate a unui 4×4 pe o ploaie torențială pe singurul drum care traversa insula (zic „drum” sub formă de compliment pentru o porțiune lată de doi metri și lungă de 41 km a cărei singur merit e că nu crește junglă pe ea). Oricum, eram încântați că am scăpat de orașul presupus a fi perla Pacificului de Sud și că eram în mijlocul junglei.

Ca și cum asta n-ar fi fost suficient, am ajuns să dormim într-un tri haos (treehouse), un bungalow cocoțat într-un copac (la propriu, un banyan mai mic) la zece metri deasupra pământului, cu o vedere superbă spre Yasur, vulcanul din insulă.

Tree house

Dormim în copac!

Am adormit duși, legănați de vânt și deloc deranjați de bubuiturile emise de exploziile de pe Yasur.


Fără categorie, 19 decembrie 2011.
Comentează.

De la lap-lap la kava (din fericire, nu și înapoi)

La piață

E unul dintre cele mai bune moduri de a vedea dincolo de fața turistică a locului. Las deoparte bunătățile pe care le poți descoperi bântuind printre tarabe!

Ne trezisem oricum dimineață la 6:30 (probabil efectul benefic al diferenței de fus orar de 9 ore în plus față de România), așa că am fost matinali și am dat peste o piață plină în Nambawan. Fructe de toate soiurile (din care doar jumătate cât de cât familiare), crabi și tot felul de alte bunătăți îngreunau tarabele, lângă care tanti ni-Vanuatu afuriseau muștele cu mănunchiuri de frunze.

Tarabe în piața din Port Vila

La piață

Ne-am cumpărat un ananas, niște banane dolofane și un mănunchi de fructele pasiunii, dar atracția a fost lap-lap, mâncarea tradițională a ni-Vanuatu. Lap-lap se pregătește din banane, manioc, kasava (cartofi dulci), lapte de cocos și, eventual, ceva proteine (pește sau pui). Totul se împachetează într-o frunză mare de palmier, apoi se pune timp de multe ore într-o groapă peste care se pun pietre încinse. Tot conținutul se topește și devine o masă omogenă, presupus extrem de delicioasă.

Lap-lap

Lap-lap, mâncarea tradițională a ni-Vanuatu
Lap-lap
Lap-lap, de aproape

Presupus, bine zis. Trebuie să-ți fie foame serios să-ți placă lap-lap, mai ales când vorbim de niște gurmanzi simandicoși cum suntem noi. Adriana a reușit cu stoicism să-și termine porția, însă a mea a luat calea tomberonului, după ce m-am uitat înainte să nu mă vadă nimeni!

Am spălat gustul cu un mic dejun mai ortodox la Nambawan Café—două pahare gigantice cu suc proaspăt de fructe, quiche după rețetă franțuzească (un alt beneficiu al ocupației franceze), espresso și o nucă de cocos.

Mic dejun în Nambawan
Coconut

N-am avut același noroc însă cu nuca de cocos. E mai fadă cu siguranță decât surioara ei din Thailanda, lăsând deoparte periculozitatea crescută—semne de genul celui de mai jos abundă prin grădinile și parcurile din Vanuatu.

Coconuts falling

Imersiune culturală

Am uitat să menționez, probabil, că în Vanuatu plouă. E normal, e sezon ploios, însă nu mă așteptam ca singurul cer senin să-l vedem doar din avion, mult deasupra norilor. Sub nori plouă mocnit, nu chiar toată ziua dar cu siguranță de fiecare dată când vrem să facem ceva interesant.

Plouă în Port Vila
Plouă…

Murați de ploaia tropicală, ne-am adăpostit la National Museum of Culture, presupus a fi cel mai frumos muzeu din Pacificul de Sud și obligatoriu de bifat pentru orice călător.

Adriana la muzeu
Muzeul național de cultură
Muzeul național de cultură

La muzeu
Sand drawing

Demonstrație de „sandroing”—desene pe nisip

Ne-am petrecut o oră printre exponate doar pentru că ploua. Încep să cred din ce în ce mai mult că suntem niște călători prețioși pentru că n-am găsit nimic extraordinar în muzeu (în afară de câteva statuete și măști exotice), așa cum n-am găsit nimic extraordinar nici în Port Vila. Mai există și posibilitatea ca Lonely Planet să fi exagerat.

Kava

Pe lista de lucruri de încercat musai era și kava, băutura tradițională din Vanuatu. Extrasă din rădăcina unei plante asemănătoare piperului, modern prin procedee mecanice, tradițional prin mestecarea rădăcinii și apoi scuiparea în recipientul final, kava are un presupus efect sedativ și puțin halucinogen, parțial asemănător alcoolului, minus mahmureala de a doua zi. E o băutură rezervată doar bărbaților, însă în Port Vila nici femeile nu se dau în lături de la a bea.

La recomandarea unui șofer de microbuz, am ajuns seara pe întuneric la un nakamal tradițional—„barul” în care se bea kava. Ne-am trezit într-o beznă aproape totală (băutorii de kava nu suportă lumina), înconjurați de localnici beți care horcăiau și scuipau în toate direcțiile. Cu siguranță nu locul în care ne-am fi dorit să experimentăm ceva nou, mai ales din zona etnobotanică tradițională.

Ne-am luat tălpășița spre un alt nakamal, presupus frecventat de turiști. După ce am rătăcit jumătate de oră pe străduțele aproape pustii (noroc că Port Vila e un loc în care poți rătăci noaptea în siguranță), am dat peste Ronnie’s Nakamal. Foarte similar cu cel dinainte, diferența făcând-o puțin mai multă lumină, care ne-a ajutat să nu ne împiedicăm. În rest, horcăieli și scuipat similar.

Ronnie's nakamal
Ronnie’s nakamal

Am cumpărat două boluri cu kava. Băutura arată ciudat, cam cum ar fi apa în care îți speli șosetele după ce ai călătorit o săptămână pe munte, prin ploaie și noroi. Din fericire, gustul a fost mai puțin respingător decât aspectul și am avut inspirația să ascultăm un localnic, care ne-a recomandat să dăm bolul peste cap dintr-o înghițitură, dacă nu vrem să ne răzgândim dacă simțim gustul.

Kava

Kava

Am înghițit, am scuipat tradițional, după care am așteptat, curioși. După un minut, ne-au amorțit buzele și limba, cam cum se întâmplă la dentist. După încă cinci, am început să ne simțim mai relaxați. După încă cinci, eram stoned (n-am găsit un termen mai bun pentru a descrie senzația). Starea n-a ținut mai mult de un minut, din păcate, mai ales că extrema curiozitate pe care o aveam legată de experiență ne-a făcut să fim analitici și să încercăm să o explicăm, în loc să ne bucurăm de ea.

Urma, probabil, să avem și alte ocazii să o încercăm, așa că am evitat să devenit totat stupefiați de un al doilea bol de kava, și ne-am întors cuminți la hotel.


Fără categorie, 18 decembrie 2011.
Comentează.

Prima zi în paradis

De ce Vanuatu?

În cartea „Habarnam în Țara Soarelui” erau două personaje hazlii, ce purtau numele Probabil, respectiv Posibil—doi prichindei care generau tot felul de încurcături în momentul în care se băgau în vorbă. Așa că hai să-i întrebăm pe ei: De ce Vanuatu?

  • Posibil: Pentru că sunt plaje frumoase și poți să stai cu burta la soare și să te bălăcești toată ziua.
  • Probabil: Pentru că pe multe din plajele astea sunt rechini care papă prichindei și alte vietăți.
  • Posibil: Pentru că ni-Vanuatu (așa îi cheamă pe locuitorii din Vanuatu, în loc să li se zică vanuatulezi) sunt printre cei mai fericiți oameni din lume, conform unor sondaje oficiale și serioase.
  • Probabil: Pentru că prin insulele astea există tot felul de triburi de foști canibali, care mai păstrează din vechile ritualuri (culturale, nu gastronomice).
  • Posibil: Pentru că e cald și soare.
  • Probabil: Pentru că deși e cald, e sezon ploios, așa că soare și bronzat mai puțin. Însă avem vulcani activi din belșug și jungle sufocant de umede.

Dialogul ar putea continua la nesfârșit, însă ce sens ar mai avea poveștile ce urmează? Ia-ți o cană cu ceai cald (dacă e iarnă) sau un suc proaspăt de fructe exotice (dacă e vară cumva) și află de unul singur ce au căutat Habarnam și Prichinduța la capătul pământului.

Port Vila

Capitala Vanuatu e descrisă ca fiind cel mai frumos oraș din tot Pacificul de Sud. Probabil că cel care a scris asta în Lonely Planet a făcut-o de pe o terasă cu privire la ocean, mai precis spre insula Iririki—mică, cochetă și al naibii de scumpă, rezervată celor care și-au dorit o viață întreagă să stea cu burta la soare și un negru să le facă vânt cu o mare frunză de palmier.

Insula Iririki

Insula Iririki, partea romantică a portului Vila

Din păcate, centrul orașului (Nambawan, care vine de la Number One) e destul de prăfuit și plictisitor, doldora de duty-free cot la cot cu magazine chinezești și depozite en-gros. Nu cea mai plăcută priveliște, mai ales după ce salivezi cu gândul la o pensie petrecută pe Iririki

Port Vila

Partea prăfuită și plictisită a capitalei

Restul cartierelor (ați ghicit, Nambatu și Nambatri) sunt predominant rezidențiale, așa că n-avem ce căuta acolo. Mai rămâneau resorturile unde cred că plictiseala (și gaura din portofel) ne-ar omorî mai repede decât rechinii, așa că n-am avut de ales decât să ne hotărâm încotro ne îndreptăm după Port Vila.

Ni-Vanuatu

Încă n-am reușit să ne dăm seama dacă Ni-Vanuatu sunt cei mai fericiți oameni de pe planetă, însă cu siguranță sunt veseli, relaxați (e cam greu să fii agitat pe căldura asta…) și foarte politicoși.

E ciudat dar frumos să mergi pe stradă și să te trezești că te salută lumea—parcă e la noi, la țară, doar că aici îți trântesc și un zâmbet larg și cald, care te topește chiar dacă e emis de un nene fioros și dublu cât noi.

Ni-Vanuatu zâmbind larg

Un zâmbet larg și cald, de minim 150 kg.

E o plăcere să stai la povești cu vânzătorii din magazine sau cu șoferii de microbuz, când în engleză, când în franceză (Bislama, limba oficială de aici, n-am prins-o încă, însă avem timp în următoarele cinci săptămâni).

Șofer de microbuz
La volan

Cam pe oriunde ai merge în Port Vila, relaxarea și bonomia localnicilor compensează din plin monotonia locului, de-ți vine să lași toate planurile sau grijile deoparte și să te bagi la un joc de petanque sau să te întinzi pur și simplu pe o bancă, să mai treacă oleacă de timp.

Petanque
Petanque, un joc rămas de la colonialiștii francezi
Femeie Ni-Vanuatu lenevind pe bancă
Așteptându-l pe Godot, parcă

Și gata prima zi

Așa, leneș, a trecut prima jumătate a zilei, cu o cafea la fel de moale (cred că și cofeina e mai relaxată și fără de griji prin părțile astea).

Cafea la Nambawan
Cafea la Nambawan

Iar cealaltă jumătate de zi a trecut plouând, semn că probabil e rândul nostru să ne adaptăm la ritmul locului!


Fără categorie, 17 decembrie 2011.
Comentează.

Călători încăpățânați

Mda, noi suntem ăia. Dacă nu ne-a ieșit anul trecut să ajungem în Vanuatu, de ce am fi renunțat?

Ne-am înarmat cu foarte mult entuziasm pentru a rezista celor peste 28 de ore de zbor pe parcursul a trei zile. Atât de mult, încât n-am fost impresionați nici de faptul că Kevin Costner zbura cu același avion cu care zburam și noi. Oricum, nici el n-a fost impresionat de prezența noastră, așa că să zicem că suntem chit.

Totul a decurs lin, cât de lin poate să decurgă trei zile prin aeroporturi pe ruta București–Frankfurt–Tokyo–Auckland–Port Vila. Să le dea Dumnezeu sănătate japonezilor care au venit cu ideea să închirieze camere și dușuri cu ora în aeroport.

Bauerfield airport
Welcome to Vanuatu! (nu sunt eu nenea cu sacoșe din prim plan).

Plecasem din București joi dis-de-dimineață. Sâmbătă după-amiază la 16:30 am coborât din avion la 32 °C și 85% umiditate, pe fostul aeroport militar Bauerfield din Port Vila, în Vanuatu. Aici urmează să se toarne noile aventuri ale lui Habarnam și ale Prichinduței.