Etichetă: Kuching

Am ajuns pe o ploaie torențială la piața de weekend din Kuching, Pasar Minggu, unul dintre evenimentele săptămânale, cu potențial culinar pentru localnici și potențial cultural pentru noi.

Ne-am scufundat într-un spectacol de culori și mirosuri de tot felul, de la flori și clătite cu unt și alune (yummy!), la pește uscat și pastă de creveți (greu de înțeles pasiunea locală pentru chestiile fermentate sau uscate cu un miros ucigător de pește), la ardei tare iuți, ferigi comestibile și multe alte fructe și legume de care n-am auzit în viața noastră.

Dimineață am plecat spre Sarawak Cultural Village, un fel de muzeu al țăranului din Sarawak, cu principala deosebire că țăranii din Sarawak pe vremuri tăiau și colecționau capete, la fel cum țăranii de la noi colecționau vaci sau oi.

Triburile din Borneo sunt cunoscute sub denumirea generică de Dayak, însă sunt peste o sută de grupuri etnice diferite—Iban, Bidayuh, Kayan, Kenyah etc. cu limbi diferite și obiceiuri la fel de diferite.

Am hoinărit printre casele lungi (longhouses) din sat—case care găzduiesc zeci de familii, uneori un sat întreg, caracteristice tuturor triburiloe Dayak. Până la urmă, am ajuns la concluzia că cele mai interesante sunt triburile Orang Ulu („oamenii de departe”—Kayan, Kenyah, Kejaman și alții), aflate însă la sute de kilometri de Kuching, în miezul junglei din Borneo, la granița de sud cu Kalimantan (partea indoneziană a Borneo).

Longhouse Orang Ulu

Un fel de cobzar, cu o versiune locală a cobzei, denumită Sape

Și un lutier local, supărat că nu reușește încă să acordeze sape-ul

O demonstrație de sape

După câteva ore de umblat hai-hui printre casele oamenilor, a bătut gongul pentru un show cultural (muzici și dansuri tribale), la care s-au adunat imediat toți turiștii. Ne-am conformat și noi, doritori să fim cât mai la curent cu tradițiile locale. Și nu ne-a părut rău să vedem artiștii locali în acțiune, destul de curajoși pentru că dansurile presupuneau ridicarea unor greutăți de 20 de kg în dinți, sau rotirea ca titirezul cu un băț de 4m înfipt în buric.

Dans Iban. Nu cred că e profitabil să fii dentist la triburile astea.

Un gest a-la Bruce Lee, care nu prevestea ce avea să urmeze

Interpretarea locală a dansului din buric, înfipt în vârful unui băț de 4 metri

A urmat un dans al tucanului (hornbill dance), executat impecabil de un tânăr Kayan, care după aceea s-a apucat de spart baloane cu un tub cu săgeți

Războnic tradițional Kayan practicând sportul național—spartul baloanelor cu sarbacana

Piesa de rezistență a fost însă finalul, în care Adriana s-a trezit în rolul principal (aviz celor care vor să stea în primul rând la astfel de reprezentații). A dansat pe scenă cu războinicul sălbatic, după care a spart baloane cu sarbacana în aplauzele publicului!

Adriana pregătindu-se de activități războinice pentru deliciul publicului

N-am știut până atunci ce veleități de războinic are Dna Habarnam, și se pare că va trebui fie să trec mai des la spălat vasele, fie să ascund acasă sarbacanele colecționate de la triburile din Amazon…

Kuching. Numele orașului sună ca o casă de bani veche sau ca un slot machinecare a păpat bani—”K’ching!”.

Orașul e capitala Sarawak-ului, unul dintre cele două state malaeziene din nordul Borneo. E cel mai mare și dezvoltat oraș din zonă, o combinație interesantă între vest (mall-uri, hoteluri de patru stele etc.) și est (tot ce e chinezesc—de la temple la șlapi ieftini și Tiger balm).

Clădirea Consiliului Local din Kuching, o combinație ciudată între pagodă și navă spațială

Orașul are o poveste ciudată, dar interesantă. În 1838, un aventurier englez pe nume James Brooke, l-a convins pe sultanul din Brunei (care atunci cuprindea tot nordul insulei Borneo) să-i încredințeze o mică parte din teritoriu în schimbul protecției (cam cum fac în filme mafioții). Așa a ajuns englezul primul dintr-o dinastie de rajahi albi care a stăpânit nordul Borneo până în cel de-al doilea război mondial, astfel încât orașul are câteva zone cu șarm colonial.

James Brooke, întemeietorul dinastiei rajahilor albi din Sarawak (sursa: Wikipedia)

Partea amuzantă a urmat când Brooke a plecat să-și ia în stăpânire orașul. Legenda spune că, ajuns la intrarea în oraș, englezul l-a întrebat pe un chinez cum se numește, arătând orașul cu degetul. Răspunsul a fost „Kuching”, și așa a rămas numele orașului. Ce n-a știut niciodată Brooke, e că respectivul chinez a crezut că aventurierul îl întreba cum se numește un animal care trecea la acel moment prin fața lor—o pisică.

Lăsând la o parte legenda, orașul e plin de pisici, vagaboande sau sub formă de statui. Însă mai dese sunt templele chinezești, colorate și împopoțonate cu dragoni.

Ai mai mult decât vaga senzație că ai aterizat în China, mai ales că străzile sunt pline de magazine chinezești care vând de la plastic ieftin, la tot felul de delicatese de gen aripioare de rechin și cuiburi de rândunică și de la bijuterii la sicrie de fițe.

Dacă aveți planuri pentru viitorul îndepărtat, încercați și la Ta Heng Thai

Am uitat să zic de mâncare. Deși nu ne dăm în vânt după tăiței (noodles) sau frigărui (satay), și nici după prea mult orez (nasi), am descoperit câteva restaurante excelente. „Restaurant” e mult spus, pentru că e vorba, de fapt de tarabe (hawker stalls), aparent mizerabile, moștenite de chinezi de pe vremea stră-stră-stră-bunicilor (adică de pe vremea lui James Brooke). Aceste hawker stalls fac o mâncare incredibilăla un preț la fel de incredibil—cum ar suna un prânz în doi cu scoici, languste, raci plus orez, cafea și sucuri, la doar 8 EUR?

Hawker stalls în Kuching

Toate astea au nevoie și de o cafea bună. Culmea e că Borneo face parte din regiunile care au plantații de cafea extraordinare, însă ce bei mai peste tot e o poșircă de gen ness amestecat cu lapte (la fel ca în Peru). Am reușit să identificăm însă o raritate în Borneo—o cafenea locală, Black Bean Coffee, care ne-a crescut doza de cofeină în sânge pentru toate zilele petrecute în Kuching, ocazie cu care am descoperit și sortimentul de cafea Liberica (pe lângă universalele Arabica și Robusta).

Doi călători fericiți. Și treji.